La inceput, in Europa au fost utilizati in transmiterea stirilor diferite rase de porumbei "pescarusi”, zburatori, porumbeii turci numiti si camus si chiar porumbeii gusati de talie mica. In unele orase din Olanda si Belgia, aceste rase au fost incrucisate cu porumbeii bagdeti adusi din Orient, care in tarile asiatice faceau serviciul de curieri inca din secolele VII si VIII, fiind numiti porumbei voiajori persani. Pentru aceste incrucisari au mai fost utilizate si alte rase locale ca: porumbelul de Liège sau Pigeon Liégeois, numit si Smerle, zburatorul de mari inaltimi numit Cumulet, pescarusii francezi sau Cravatés français, porumbelul comun de ferma sau Bizet si gutanii semisalbatici sau Chesturlet. In unele regiuni ale Belgiei, datorita unei selectii consecvente, apar prin 1800 tipuri caracteristice de porumbei voiajori: tipul de Liege cu ciocul scurt, tipurile Vervier, Gentois, Bruxelles si Brabant cu ciocul mijlociu, precum si tipul de Anvers, cu ciocul mai lung. Din punct de vedere al zborului si al simtului de orientare, in decursul unei ameliorari de mai multe decenii, s-au diferentiat subrasele de Anvers si de Liege. Prin incrucisarea succesiva a raselor s-a ajuns la unificarea diferitelor varietati de porumbei voiajori, a fost obtinut un tip unitar si a aparut astfel si s-a raspandit actualul porumbel calator sau voiajor sport. Trebuie sa mentionam insa ca n-a fost realizata o ameliorare absolut unitara, deoarece selectia s-a facut mai ales pe baza aprecierii sistemului de orientare si a aptitudinii de zbor, fapt care explica variabilitatea destul de mare a caracterelor externe morfologice ale porumbeilor voiajori actuali, oglindita si de standardul modern international, adoptat pentru voiajorii de concurs.
Consangvinizarea — realizata prin imperecheri omogene inrudite, repetate de-a lungul a numeroase generatii, in scopul conservarii aptitudinilor bune — a dus la formarea unui mare numar de tipuri, suse sau linii: Bricoux, Grooter, Cross, Fdbry, Bastin, Sion si Stras-sart din Belgia; Logan, Osman si Top din Anglia, si liniile create de Bonfigt, List, Mohr si altii.
In tara noastra, porumbeii calatori provin din porumbei belgieni, germani, cehi, maghiari si italieni. Mai apreciate sunt linia belgiana Bricoux si liniile germane Mohr si List.
Un alt grup de crescatori a pus accentul pe selectia consecventa a unor caractere externe, formand astfel varietati cu caractere externe unitare, dar ale caror aptitudini de orientare si de zbor au scazut. Astfel s-a format, pe langa porumbeii voiajori de zbor de concurs, si un mare numar de porumbei voiajori de frumusete sau de expozitie. Porumbeii Voiajori de concurs sau de zbor, se mai numesc voiajori belgieni (De Belgische Reisduif).
Standard
Este o rasa cu prolificitate ridicata, cloceste si isi creste foarte bine puii.
Corpul: de constitutie robusta, dar armonioasa, fusiform, cu centrul de greutate situat intre cele doua aripi. Privit de sus, de la marginile umerilor spre varful aripilor, are forma de triunghiu echilateral. Tinut in mana, porumbelul aluneca foarte usor, pentru ca partea posterioara a corpului are dimensiuni reduse si numai coada, varfurile aripilor si picioarele pot fi cuprinse in palma, iar trunchiul, fiind foarte dezvoltat, nu mai încape. Osatura este puternica si solida. Oasele bazinului sunt stranse, tari, uniform ingrosate si bine rotunjite, cu capetele la o distanta de 0,5 cm la porumbei si 1 cm la porumbite.
Capul: de marime mijlocie, cu fruntea larga, putin ridicata, continuand linia ciocului. Privit lateral, incepand de la varful ciocului pana dupa ceafa, prezinta o linie convexa nedepasita de nici o adancitura sau colt. Forma capului variaza in functie de linia de selectie, dar intotdeauna este nemotat si cu fruntea nebombata. Forma, constitutia si dimensiunile capului variaza in mod pregnant la cele doua sexe.
Ciocul: mijlociu sau mijlociu spre lung, gros, usor indreptat in jos, cu cele doua mandibule inchise perfect; de culoarea cornului, la albi si baltati de culoare deschisa. Umflaturile de la baza ciocului sunt alungite, bine divizate, usor umflate, cu suprafata neteda si alba, zbarcita la porumbeii batrani; marimea lor variaza in functie de varsta, sex si linie de obarsie. Cele de la baza mandibulei inferioare sunt mici, netede, usor negelate la porumbeii batrani.
Ochii: asezati deasupra prelungirii liniei de inchidere a mandibulelor, mai aproape de crestetul capului. Irisul este galben-portocaliu si format din trei zone: o zona ingusta in jurul pupilei, de culoare neagra sau vanata, continua sau intrerupta, numita „inel de valoare”. Caiger considera ca acest „inel de valoare” este semnul performantei, si dupa marimea, forma si constitutia lui se deosebesc 8 tipuri diferite a doua zona urmeaza dupa „inelul de valoare”, este mai larga, de constitutie fin granulata si reprezinta zona de contractare a muschilor ciliari ai ochiului, care dilata pupila zona externa este formata dintr-un camp circular, galben-portocaliu intens, de constitutie mai omogena si mai compacta; este delimitata de zona mijlocie printr-un inel rosu, de preferinta cat mai larg. Irisul este inconjurat de pleoapele (asa-numitele gene) cenusii, netede, numai la porumbeii batrani usor negelate, care acopera corneea.
Gatul: purtat vertical, este potrivit ca lungime, mai subtire la extremitatea superioara si ingrosat treptat spre extremitatea inferioara. Barbia este supta, fara membrana si scobita in linii ovale.
Pieptul: puternic dezvoltat, larg, bombat, musculatura pectorala puternica. Osul pieptului, lung si usor arcuit, nu este proeminent. Daca tinem porumbelul cu mana dreapta si il trecem usor, cu capul inainte, prin palma stinga pe jumatate deschisa, osul pieptului aluneca usor si arcuit. Spinarea este foarte larga anterior si stramtata mult spre coada, bine acoperita de remigele secundare, cu linie dreapta, orientata oblic dinainte inapoi. Abdomenul este putin dezvoltat, ingust si plin.
Aripile: lungi, drepte, strans lipite de corp, cu remige lungi, elastice, largi, rotunjite la capete, purtate deasupra cozii. Varfurile aripilor nu se ating. Bratele si umerii sunt bogat imbracate cu fulgi. Remigele, cand deschidem aripa, se acopera unele pe altele fara goluri, iar varfurile lor alcatuiesc o linie convexa. Trecand cu degetul mare peste fata aripii inchise, de la umeri la varf, observam o suprafata complet neteda. Dupa teoria lui Ch. Vanderschelden, la porumbeii buni zburatori oasele bratului sunt groase, iar primele patru remige
primare au varfurile rotunjite si de aceeasi lungime.
Coada: formata din 12 rectrice, plata, purtata strans, ingusta cat o singura rectrice, are directie orizontala. Varfurile aripilor nu ajung pana la varful cozii. Crupionul, sau tartita, este bogat acoperit cu penaj abundent si matasos.
Picioarele: puternice, neincaltate, sunt mijlocii ca marime, cu degete puternice, drepte. Culoarea ghearelor este în corelatie cu cea a remigelor.
Penajul: fin, moale, matasos, bogat, lins si pudrat, colorat: vanat cu dungi negre pe aripi; gut de diferite nuante (vanat-guturiu, gut-vinetiu), negru, rosu, rosu pe trestiu, bujor, siv sau brumariu si baltat.
Sursa: http://www.freewebs.com/florin_daniel83/articole.htm
|
